Pensiunea şi Vila Sólyomkő

Vizitarea unei ferme la sat este o activitate recomandată pentru copii, care se poate practica la orice oră în cursul zilei.  O vizită la ferma animalelor din Lăzăreşti ar putea reprezenta cel mai bun pretext pentru ca cei mici să se dezlipească măcar pentru câteva orei de tablete şi telefoane mobile. La Ferma Animalelor, copiii impreună cu părinţii şi gazdele primitoare pot să vadă şi să mângăie diverse animale domestice în mediul lor natural, cum ar fi: vaci, capre, cai, oi, miei, găini, pisici, câini şi măgăruşi. Datorită programului copii noştrii vor învăţa să iubească şi să respecte animalele.

În viaţa noastră agitată, deseori uităm importanţa faptului de a dărui şi a primi afecţiune cu ajutorul mângâierii, ignorând astfel una dintre cerinţele de bază ale organismului nostru. Mângăierea este binefăcătoare pentru corp, pentru minte, dar şi pentru suflet. Atingerile fizice plăcute sunt absolut necesare pentru propria noastră stare de sănătate, deoarece ele îndepărtează stresul, ne fac mai sănătoşi şi mai fericiţi.

Vizita în fermă se poate încheia cu o plimbare cu un măgăruş pentru copii sau cu o degustare de diverse produse locale delicioase.

La fermă, la cerere se pot organiza diverse activităţi pentru cei mici, programe speciale didactice, ture etc.


Date şi preţuri

Preţurile sunt informative şi valabile în perioada afişată. Pentru disponibilitate vă rugăm trimiteţi o solicitare de verificare disponibilitate, cu precizarea exactă a persoanelor însoţitoare. Organizatorul programului va răspunde în maxim 12 ore.
Valabil de la până la Nr. participanţi Preţ adulţi Preţ copii Preţ sugari Preţ studenţi Preţ pensionari Preţ handicap Moneda Plecare Disponibilitate
1. Mai 2016 1. Mai 2019 mai mult de 1 pers. 10.00 10.00 0.00 10.00 10.00 10.00 RON plecare la cerere

Preţuri servicii opţionale

service name Preţ adulţi Preţ copii Preţ sugari Preţ studenţi Preţ pensionari Preţ handicap Moneda
degustare produse locale 15.00 0.00 15.00 15.00 15.00 15.00 RON

Ce este inclus

activităţi incluse
  • observare animale
  • activităţi educative
  • activităţi pentru copii
servicii incluse
  • ghid turistic
servicii opţionale
  • degustare produse locale
nivel dificultate: uşor
durata
1 ½ oră
preţ de la
10
verifică disponibilitatea / preţuri şi REZERVĂ ONLINE
+40 (0)749 066 008
Nr. identificare: 221
Vă rugăm să reţineţi, programul acesta are o disponibilitate limitată, motiv pentru care vă îndemnăm să nu vă faceţi alte planuri înainte de-a primi o confirmare de la organizatorul programului.
lorem ipsum
lorem ipsum dolor lorem ipsum dolor lorem ipsum dolor
lorem ipsum
  • Pensiunea Sólyomkô
  • Vila Sólyomkő

loading ...

Uri-show